Blog

Bogdan Grigoraș

IMG_1107Copil fiind îmi plăcea natura. Îmi plăcea să merg desculț prin iarba, să aduc vacile de la pășune, să alerg pe dealuri și să colind ogoarele îndepărtate. Am copilărit o mare parte de timp într-un cadru ludic, un colț de țară uitat de timp și ocolit de progresul tehnologic, de atingerea neiertătoare a urbanismului simulat în mediul rural. Stilul de viață comunist se facuse simțit și pe acele meleaguri, însă oamenii aveau o poftă de viață neștirbită de nicio amprentă străină lor. Sau poate nu. Era doar percepția mea? Să fie vorba de un fel curat de a vedea viața prin ochii de copil. Trăiam în prezent și bucuria jocului era tot ceea ce mă preocupa.

M-am întors de multe ori prin acele meleaguri. Am retrăit fiorii bucuriei, amintirea acelor momente magice. Dar nu la fel de plenar căci se schimbase ceva… Nu mai eram copil, crescusem și aveam o mulțime de probleme. Așa cum le șade bine adulților. Încruntat, preocupat, tensionat. O amintire, bucuria efervescentă rămăsese doar o amintire. Mult mai târziu am redescoperit la Școala Maestrului Interior că bucuria este o stare de care nu pot fi deposedat, este o stare care depinde exclusiv de procesele interioare. Doar gândul că ceva nu este în regulă îmi poate lua trăirea directă a bucurie, a iubirii. Doar un gând este responsabil de închiderea acută pe care o manifest. Iar un gând nu este decât un gând, nimic mai mult.

Acum, când unul dintre rolurile mele este acela de părinte, am devenit conștient că trecerea de la atitudinea de deschidere fără limite pe care o manifestă natural un copil la atitudinea responsabilă a adultului se poate face lin și fără greutăți majore. Noi, părinții de azi avem acces la ceva la ce părinții noștri nu aveau acces. Iar acest ceva a luat forma Școlii Micului Maestru. O școală pentru copii, dar și pentru părinți.