Blog

Briza – Scriere Creativă

Briza – Scriere Creativă

Atelierele de Scriere Creativă ale Brizei le vor permite copiilor să îşi manifeste liber şi plini de curaj, prin scris, toată creativitatea cu care sunt înzestraţi, cu alte cuvinte să se exprime în felul lor unic şi inconfundabil.

În atelierele de scriere creativă Briza, pretextele pentru a scrie vor fi multe şi provocatoare şi totul se va transforma într-o frumoasă incursiune pe Tărâmul Albastru, tărâmul în care poveştile sunt încă seminţe ce aşteaptă o inimă de copil care să le pună în cuvinte. Vom călători, aşadar, în lumea nenumăratelor idei şi posibilităţi, vom ajunge chiar la izvorul creativităţii, unde, cu deschidere, ne vom lăsa inspiraţi.  Apoi ne vom manifesta creativitatea în scris, lăsând să curgă şuvoaiele de poveşti.

SCARA (Small)

Creativitatea- ca stare primordială, povestea- ca drum de urmat şi scrisul- ca formă de autoreflectare  sunt cuvintele cheie ale acestor ateliere, iar ceea ce le face să fie unice este însăşi Briza, aerul care face ca lucrurile să se mişte, ca întâmplările să se întâmlpe, ca totul să curgă.

           „A fost odată ca niciodată” este începutul unei poveşti din Oceanul cu poveşti scrise deja. Lângă el, chiar foarte aproape, fără să se delimiteze foarte bine unul de altul, se află Oceanul poveştilor nescrise. Începutul acestora e aşa:

Va fi cândva...
Nu a fost încă niciodată….
S-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie……

                 Niciodată Oceanul cu poveşti scrise şi Oceanul cu poveşti nescrise nu vor seca, şi asta pentru că mereu şi mereu vor fi oameni ( copii şi adulţi) care să le scrie.


O galerie întreagă de personaje existente deja, ca şi o mulţime de alte personaje inexistente aşteaptă la rând să intre în noi aventuri, să plece în călătorii, să se lupte, să câştige, să piardă, să găsească, să uite, să-şi amintească, să salveze, să fie salvaţi, să se transforme, să adoarmă, să se trezească, să…….


Cuferele cu obiecte trebuincioase poveştilor sunt pline şi ar fi păcat să le lăsăm să ruginească, să se prăfuiască, să se demodeze. Mere de aur, nasturi, felinare, ace, arcuri cu săgeţi, inele, diademe, fuse, coroane împărăteşti, chei,  şi câte şi mai câte obiecte mici sau mari, banale sau fermecate n-ar putea fi scoase din sipetele pline!

Aşadar: Copiii vor scrie poveştile care sunt deja în inimile lor

zana2

Prin scris, copiii vor deveni mici magicieni, înzestraţi cu baghete-creioane, şi vor exersa:

        -       să creeze universuri, planete şi lumi imaginare
-       
să facă timpul să stea pe loc sau să trecă repede de tot
-        să creeze personaje cu puteri nebănuite
    
să transforme păsările în flori şi balaurii în şoricei
-       
să inventezi maşinării nemaiauzite
-        să facă împăraţii, prinţii şi prinţesele să treacă prin fel de fel de peripeţii
-       
să facă poveştile să nu se sfârşească niciodată
-       
să schimbi poveştile după bunul tău plac

Structura atelierelor

Modul I (10 ateliere) – Intrarea în lumea poveştilor
Povestea – o lume infinită
Cine povesteşte?  – vocile narative
Lumile de poveste
Pornim în explorare de lumi imaginare
Cum ieşim dintr-o poveste?

Modulul II (10  ateliere) – Galeria de personaje
Personajele – sarea şi piperul unei poveşti
Cum ia naştere un personaj?
O mică magie – personificarea
Personaje şi personaje
Personajele îşi caută o poveste

Modulul III (10  ateliere) – Întâmplarea
Întâmplări de poveste
Răscrucea – încotro merge povestea?
Ne oprim sau mergem mai departe?
Unde se sfârşeşte întâmplarea?
Nimic nu se termină niciodată!

Înscrierile la ateliere se fac aici

Însoțitor în lumile de poveste: Raluca

Atelierele vor începe din luna octombrie 2014

Programul Briza se desfăşoară, deocamdată, doar la Timişoara