Blog

Laura Ungureanu

laura2-1024x577După cum știți cu toții, în povești, prințesa care pleacă în căutarea *a cine sunt cu adevărat* întotdeauna are de trecut niște obstacole. De obicei sunt 3 la număr, dar nu asta e chiar așa important, cât mai degrabă faptul că fiecare probă are rolul de a o iniția, de a o maturiza și de a o pune față în față cu aspectele ei. Cu siguranță ați aflat despre ce vorbesc, deoarece chiar voi ați trecut prin asemenea încercări la un moment dat.

         Și cum și eu la rândul meu am plecat într-o mare călătorie, m-am trezit deodată pe tărâmul Călătoriei Inimii. Și nu după mult timp mi-am dat seama că acest tărâm îmi era foarte cunoscut, era chiar parte din propria mea inimă.

            Toată această călătorie m-a condus dincolo de toate dimensiunile pe care le cunoscusem până atunci, a adus în viața mea cei mai extraordinari prieteni din câți au existat vreodată și m-a învățat să privesc lumea cu inima. Tot acolo am auzit prima dată de Tărâmul Albastru în care trăiește printesa care este și creator și personaj, de minunatele baghete magice care sunt respirația și starea de prezență. Aceste două baghete magice sunt cele care aduc claritate în a alege și a duce la îndeplinire Visul nostru cel mai măreț.
              După un timp am început să simt Briza și nu e de mirare că m-a găsit. Întotdeauna Briza îi găsește pe cei care și-au promis cândva ca își vor urma Visul măreț, vor urma limbajul creativității, se vor juca jocul lumii și își vor povesti cele mai fabuloase povești din toate timpurile. Se pare că și pe voi v-a gasit, călătorilor care ați ajuns pe acest tarâm magic…

            Și iată-mă AICI și mai ales ACUM, mai plină de Viață și mai Deschisă către noi aventuri!

Eu vă dau întâlnire la Briza 3EX pentru părinţi şi copii şi la alte evenimente ale Călătoriei inimii de la Timişoara