Blog

Maria Lupu

maria-3Călătoria mea în această dimensiune a început cu ceva vreme în urma. Înca din clipa sosirii pe acest tărâm, o chemare tainică  ce izvora din adâncul fiinţei  mi-a condus mereu paşii către ceea ce astăzi experimentez în mod conştient.

Am trăit mereu cu sentimentul că trebuie să caut ceva, însă  la fel  ca pentru mulţi cei veniţi în această experienţă, familia, şcoala, societatea şi lumea în general, au fost  repere  mai importante de urmat. Aceste repere “m-au ajutat” să-mi clădesc o imagine despre mine şi despre cum ar trebui să fiu ca să pot vieţui pe această planetă. Privită din această perspectivă, viaţa mi-a fost guvernată de o serie întreagă de tipare, credinţe şi limitări, iar alegerile mele veneau deseori din frică, îndoială şi neîncredere. Încet, încet devenisem într- un fel,  produsul unui mecanism strict al gândirii şi rodul multor aşteptări, imaginaţii şi iluzii.
Cu vremea, ecoul acelei chemări tainice, de demult, părea că s-a stins, şi totuşi, într-o bună zi, o întâlnire deloc întâmplătoare, cu doua fiinţe extraordinare, Elena &Horia Francisc Ţurcanu, mi-a adus un soi de bucurie neobişnuita şi ceva nou s-a mişcat în universul meu interior. Era un  semn clar că urma să se întâmple ceva. A fost prima mea experienţă a Călătoriei Inimii. Dupa acea întâlnire şi experienţă unică, nimic în viaţa mea nu a mai fost ca înainte. Pentru prima dată am experimentat ce înseamnă să te simţi cu adevărat pe tine însuţi.
Alături de aceşti oameni minunaţi am parcurs doi ani de formare în terapii transpersonale -FORTT2, care au transformat total viziunea mea despre mine şi despre viaţă. Procesul transformator prin care am trecut şi în care mai sunt încă a adus calitate, claritate şi bucurie în relaţiile mele, în munca şi în viaţa mea. Experienţa  realităţii  trece acum dincolo de limitările tiparelor, a credinţelor, iese din roluri şi identificări, se contopeşte într-o curgere nesfârşită de emoţii, senzaţii şi trăiri conştiente.
Am ales să hrănesc cu Atenţie şi Prezenţă o nouă abordare a vieţii, care izvorăşte din ceea ce îmi place cu adevarat şi din  ceea ce îmi aduce bucurie.
Acum am încredere în mine şi în realitatea care mă înconjoară.
Acum mă simt mai aproape de mine.
Acum sunt mai conştientă  de nemărginirea fiinţei mele.
Acum sunt mai prezentă în viaţa mea.
Iar  munca mea cu copiii e astazi mai mult o poveste, copii nu mai sunt doar simpli şcolari care trebuie ajutaţi şi învăţaţi despre cum trebuie  să se comporte în această lume. S-au transformat în “micii magicieni” care zilnic fac tot felul de ghiduşii şi de magii şi care transformă totul in jurul meu.

Parafrazând vorba Visatorului din cartea Şcoala Zeilor-  spun că

                                           Lumea mea e altfel pentru ca eu sunt altfel…