Blog

Tărâmul Albastru – Raluca Ardelean şi Ana Adam

Tărâmul Albastru – Raluca Ardelean şi Ana Adam

taramul albastru

„Dragii noștri, aceasta este o cărticică menită să zboare în bătaia Brizei, precum un Zmeu. Paginile ei sunt aripi. Tipăriți-o și dați-i drumul în vântul care schimbă totul. A venit timpul ca Imaginația, Poveștile și Magia să curgă în Lume, iar această cărticică este un instrument al Creatorului Magician, fie el copil sau adult. Citită de la Început către Sfârșit, e pentru copii. Citită invers, de la Sfârșit către Început, este pentru părinți. Astfel, copiii și părinții vor zbura împreună în Briza transformării, schimbând Inimile și Lumea. Căci Imaginația, Poveștile și Magia curg în lume din Inimi și fiecare Inimă contează. Când fiecare copil și fiecare părinte va avea o Inimă de Creator Magician, atunci Lumea va fi altfel și Bucuria va domni pretutindeni.” În loc de orice semnătură, bilețelul avea la sfârșit două urme de degețele. Am presupus că sunt amprentele Zânelor Cuvântului și ale Desenului.

Și pentru că noi înșine suntem dintre aceia care simțim în Inimile noastre Briza transformării interioare, am ales să tipărim și să eliberăm în Lume această cărticică ale cărei pagini sunt aripi, având convingerea că fiecare dintre micii sau marii săi cititori are înlăuntrul său un Creator Magician care așteaptă să fie eliberat.

Vă invităm să călătoriţi împreună cu noi în lumea din care vin seminţele de poveşti, o lume fascinantă, minunată şi pentru fiecare altfel (căci pe tărâmul despre care vorbim, totul depinde de cel care priveşte, iar după prima călătorie veţi înţelege cum vine asta)!
Prinţesa şi spiriduşii poveştilor, fiinţele pe care le veţi întâlni încă din primele pagini, se vor bucura la rândul lor să vă întâlnească şi să vă cunoască. Sugestia mea este să nu îi transformaţi în nişte modele pe care să vreţi să le copiaţi, ci să îi lăsaţi să vă fie ghizi către voi înşivă şi, alături de ei, să descoperiţi că sunteţi unici şi minunaţi!
Aventura poate să înceapă! La pagina următoare găsiţi biletul de călătorie, iar tren-sub-avionul e în staţie şi vă aşteaptă. Drum Bun!

HEFT

Puteti comanda cartea de poveşti Tărâmul Albastru aici