Blog

Eu şi familia mea – harta relaţiilor

Eu şi familia mea – harta relaţiilor

Înainte de a vorbi despre părinţi, bunici şi alte rude, le-am cerut copiilor să răspundă la întrebarea „Ce este o familie?”. Răspunsul la venit prompt şi fără ezitare din partea lui Paul, iar toată activitatea ce a urmat a avut rostul de a nuanţa, de a clarifica şi de a pune în cuvinte multitudinea de trăiri şi sentimente pe care le experimentăm în familiile noastre.

p1.ajpg (Small)

Între primele şi esenţialele nevoi ale celor mici se numără şi nevoia de a de a relaţiona, de a aparţine unei familii şi de a-şi afirma apartenenţa, dar şi cea de diferenţiere. Copiii au nevoie să-şi identifice şi să-şi simtă originile, după cum au nevoie să-şi afirme unicitatea. De felul în care le sunt satisfăcute celor mici aceste nevoi, depinde formarea lor ca fiinţe armonioase, conştiente de apartenenţa şi unicitatea lor, de locul pe care îl ocupă într-un şir infinit de manifestări ale vieţii.

Deşi părinţii au rolul esenţial în dezvoltarea afectivă şi emoţională a copiilor, părinţilor, bunicii, unchii, mătuşile şi alţi membri ai familiei au şi ei un rol important în acest sens şi deloc de neglijat. Fiindcă familia este primul mediu în care cel mic experimentează relaţionarea, cu fiecare membru al familiei copilul va stabili o legătură unică în felul său, o legătură care îl poate îmbogăţi. Aceste legături le permit celor mici să îşi cunoască rădăcinile şi să nu rămână străini faţă de propria istorie.

 p2 (Small)

„O familie sunt mai mulţi oameni care locuiesc în aceeaşi casă şi care se iubesc” – a fost răspunsul lui Paul, şi în el se observă cele două criterii – social şi afectiv – pe care încă de mici le avem în vedere atunci când vorbim despre familie. Am considerat valabil răspunsul lui Paul, dar fiecare dintre copiii prezenţi a adus completări şi nuanţări în funcţie de propria experienţă. Aşa am ajuns la concluzia că nu toţi membrii unei familii locuiesc în aceeaşi casă, nici măcar în acelaşi oraş sau ţară, dar asta nu înseamnă că cei aflaţi departe nu mai aparţin familiei. Am vorbit şi despre cei dragi plecaţi mai departe, sus, dar şi despre familia biologică şi cea de suflet. Am vorbit despre mamele şi taţii noştri, despre bunici şi despre unchi, despre toţi cei dragi nouă şi despre relaţiile cu ei.

Pentru a da o formă concretă unei noţiuni abstracte şi pentru a vedea că, deşi cu toţii avem o familie, ele se deosebesc prin structură şi fiecare este unică în felul său, am recurs la două activităţi: am creat o hartă a familiei şi apoi un tablou de familie/ copacul familie (la grupa de copii mai mari)

Pe o coală albă de hârtie, fiecare copil a poziţionat cerculeţe colorate ce semnificau persoanele pe care le percep ca făcând parte din familia lor. Apoi, în diferite feluri, au reprezentat legăturile care există între membrii familiei.
Copiii au povestit mult şi multe despre membrii familiei lor, i-au descris şi i-au prezentat colegilor de grupă, şi, foarte importamt, au văzut cum ei înşişi sunt diferiţi în funcţie de adultul cu care interacţionează. Cu fiecare membru al familiei relaţia e altfel, ei sunt altfel! Sunt lucruri pe care le faci doar cu mama, altele pe care le faci cu tata, sunt locuri în care mergi doar cu bunicul, ori secrete pe care le poţi spune doar bunicii. Aceasta a fost o conştientizare importanta pentru copiii.

familia

Tabloul de familie – aşa cum îi spune numele – este un „instantaneu” (foto)grafic al familiei. Forma de realizare a fost desenul pe spatule de lemn, care apoi au fost aşezate în ramă după criterii subiective şi foarte personale. Ele au fost prezentate şi explicate.

p3 (Small)

 Discuţiile care au urmat celor două momente ale atelierului au avut o valoare inestimabilă, atât în plan personal (multe aspecte legate de familie au fost lămurite, dar au apărut şi multe întrebări al căror răspuns poate aduce lămurire), cât şi în cadrul grupului ( unde am văzut că multe lucruri ne aseamănă, că altele ne deosebesc, că recunoaşterea şi exprimarea unor amănunte personale poate fi eliberatoare).

Emoţionante au fost momentele în care copiii încercau să la găsească loc în hărţile şi în copacii familiei celor care nu mai sunt.  Sentimentele au fost multe, diferite, iar împărtăşirea experienţei pierderii” de către cei care o trăiseră a fost vindecătoare. Le-am acordat mare atenţie acestor momente!

p7 (Small)

            Asemenea copacilor, care îşi întind crengile în aer pentru a îmbrăţişa viaţa, am dat atenţie şi rădăcinilor, care ne susţin şi ne dau echilibru.

 Raluca