Blog

Cum ar fi să fii orice ţi-ai dori să fii?

Cum ar fi să fii orice ţi-ai dori să fii?

              Orice copil (aş îndrăzni să spun chiar că orice om) s-a imaginat din când în când ca fiind altceva decât o fiinţă umană. Printr-un exerciţiu de imaginaţie şi printr-o formulă – aproape magică – „ziceam că”, transformarea este posibilă!

Astfel, mai în joacă, mai în serios, mai ales când suntem copii, ne putem transforma în orice: în pasăre, în floare, în vânt, cal, urs, maşină sau vapor.

melc (Small)

De ce e fascinant un astfel de joc? Pentru că transformarea magică ne permite să experimentăm acţiuni, stări şi senzaţii noi, pentru că putem intra în pielea unor fiinţe şi lucruri (deşi pare ciudat, şi lucrurile au viaţa lor!) şi să simţi ceea ce simt ele.

Mi-am amintit de acest joc pentru că şi eu l-am jucat de multe ori când eram copil şi îl propun destul de des copiilor pe care îi întâlnesc acum.

Aşadar, vă invit la jocul „De-a… orice” şi mai mult decât a-l juca, vă provoc la a scrie ceea ce simţiţi în timpul jocului!

Jocul nu are un regulament anume şi nici paşi ce trebuie urmaţi. Cu toate acestea, câteva sugestii v-aş da, tocmai pentru ca jocul să fie cât mai adevărat.

1.      Alegeţi fiinţa sau obiectul care vreţi să fiţi.

2.      Respiraţi lent, profund şi foarte atent!

3.      Acordaţi atenţie câteva momente fiinţei sau obiectului ales (dacă fizic nu este în preajmă, închideţi ochii şi-l veţi „vedea”). Conectaţi-vă cu el! Înţelegeţi-l! Simţiţi şi faceţi ca el.

4.      Continuaţi jocul de-a ….

5.      Puneţi în scris ceea ce aţi simţit.

flori (Small)

Într-una din dăţile în care am jucat jocul acesta cu copiii, am hotărât să fim muguri. Iată ce ne-a ieşit:

Eu am fost un mugur. Am apărut pe lume primăvara. Eram mititel şi frumuşel, toată ziua priveam florile cele minunate care îmi dădeau să miros parfumul lor dulce. Auzeam şoaptele albe ale zânei Primăvara, care alinta florile, iar eu stăteam să mă alinte şi pe mine. Pădurea înmugurea cu frunze fine şi strălucitoare. Păsările frumoase şi înviorate zburau pe cerul albastru. Îmi plăcea foarte mult lumea, pentru că era linişte. Păsările cântau, fluturii se plimbau din floare în floare şi eu ascultam cântecele păsărelelor şi eram foarte fericit. Liniştea era asurzitoare.

            Încet, încet creşteam în lumină. Câteodată mai auzeam vreun cântec verde şi adormeam pe aripi de vânt. Când mă trezeam, vedeam o dâră de lumină. Mai auzeam poezia albului şi începeam să visez vise de-ale mele din care vreau să vă spun unul: Visam să zbor cu păsările albastre.

                                                                                     RALUCA. M

Era o zi frumoasă cu o dâră de lumină albă. Soarele era un ciob de sticlă. Era o linişte asurzitoare. Mă întrebam cine sunt eu? Mama mi-a spus că eu sunt un mugur alb. Oare când am apărut? Cred că am apărut într-o zi cu soare. Lumina mi s-a părut ca un paradis. Păsărelele cântau un cântec verde. Era o zi fericită de primăvară cu frunze verzi, parfumuri dulci şi păsări albastre.

            Visul meu este să ajung un mugur curajos.

                                                                                    LAVINIA