Blog

Prima lecţie de “zbor” – reciprocitatea emoţională

Prima lecţie de “zbor” – reciprocitatea emoţională

 

Ceea ce este uimitor pentru mine să constat este cascada de copii mici cu probleme foarte diverse de limbaj, deci implicit de comunicare. Desigur că lumea evoluează, şi noi odată cu ea, însă, uneori, evoluţia tehnologică nu este spre binele suprem al omului, al fiinţei. Prea devreme, în viaţa celor mici intervine noul tip de bonă, televizorul, cu minunatele lui programe pentru copii. Nu sunt împotriva acestor programe, unele concepute chiar de specialişti, însă în absenţa mamei sau a unei fiinţe umane care să îi explice copilului la ce se uită, acestea sunt cel puţin inutile. În singurătatea lui în faţa televizorului, copilul este suprastimulat vizual şi audititiv, iar ravagiile care se produc în creier sunt tocmai în zonele care afectează comunicarea, interacţiunea vie şi imitaţia – şi aceste ravagii sunt ireversibile în mod natural. La doi ani, când părinţii îşi dau seama că bebeluşul nu vorbeşte, singurul colac de salvare este terapia – şi astfel se ratează un început de viaţă normal şi sănătos al copilului lor.

D1 (Small)

Modul în care mama se raporteză la copii, din primele clipe ale vieţii, este definitoriu pentru fiinţa care va deveni bebeluşul la maturitate. Desigur că în primele clipe de viaţă şi imediat după, în perioada de bebeluş, mesajele verbale nu vor fi decodate de către cel mic, dar ceea ce va decoda el este vocea mamei şi tonul cu care aceasta va transmite mesajul. Repetitivitatea acţiunilor şi a mesajelor îl vor face pe copil să se simtă în siguranţă şi confortabil – astfel, dacă mama, înainte de a pleca din cameră, va spune “vine mama imediat”, bebeluşul va înţelege într-un timp extrem de scurt şi, cu siguranţă, nu va plânge. Primul instrument de comunicare pe care bebeluşul îl are este mişcarea corpului său şi apoi, destul de repede, când începe să vadă, imitaţia. Bebeluşul este extrem de atent la mama sa, şi pentru că există “acea legătură”.

D3 (Small)

Lăsând la o parte teoria, care susţine capacitatea omului de a imita, încă de la vârste foarte fragede, sau teorii în care specialiştii descriu modul în care mama ar trebui să interacţioneze cu bebeluşul, eu am să relatez doar pura mea experienţă de mamă.

Atunci când a apărut David pe lume, legătura dintre noi era formată, iar magia relaţională era deja produsă. Cu toate că sunt specialist în lucrul cu copiii, şi mai ales în comunicare şi interacţiune, în acea perioadă mi s-a şters complet (sau am vrut să şterg complet) teoria, pentru că eram înarmată cu ceva mult mai puternic – cu instinctul matern, dispoziţie, bucurie şi dorinţa de a învăţa, de această dată eu de la fiul meu. Îmi amintesc cum zilele curgeau extrem de fascinant şi rapid, cu schimbări majore în dezvoltarea lui David.

DSC02906 (Small)

David a fost un bebeluș “răsfăţat”, conform canoanelor sociale, pentru că eu l-am ţinut mult în braţe. La momentul în care mă fixa deja cu privirea, adică după 6 săptămâni, a început să îmi imite expresiile faciale. Când îi schimbam scutecul, stând faţă în faţă, îi cântam sau îi vorbeam, imitându-l la rândul meu. S-a creat un schimb comunicaţional extraordinar, pentru că ne imitam pe rând şi comunicarea parcă s-a şi născut cu acest joc al nostru, în care ne făcem pe plac unul altuia…. joc care se sfârşea în hohote de râs – după care David sughiţa de fiecare dată. Jocul meu preferat era să îmi exagerez expresiile faciale de genul bucuros – furios – şi am fost uimită de felul în care el mă imita.

DSC02896 (Small)

În loc de final aş adăuga că simplu fapt de a acţiona aşa cum simţim, ca mame, este cel mai corect mod de acţiune şi educaţie. Excesul de informaţie ne determină să fim extrem de cerebrale în acţiune şi să căutam tiparele în care să încadrăm copiii şi pe noi însene. O mama ştie ce e mai bine pentru copilul său, dar asta presupune să privească spre el, să fie cu el în prezenţă totală. Este ca o garanţie că vom avea copii echilibraţi emoţional cu un ataşament sănătos şi gata să îşi ia zborul la maturitate.

DSC02897 (Small)DSC02894 (Small)

“Copilul e începutul vieţii adultului, mai mult, el l-a creat pe adult.”
(Maria Montessori)

Articol scris de:  Daciana Ardelean

Articole din această categorie: aici