Blog

Redescoperirea relației cu noi înșine și cu copilul nostru

Redescoperirea relației cu noi înșine și cu copilul nostru

Dragă  Cititorule care ești și părinte al unui copil,

Viața e o poveste pe care o scriem noi înșine. Dacă citești aceste rânduri, atunci ai ajuns în punctul de cotitură care transformă poveştile şi personajele care le locuiesc. În acest moment te afli în faţa unei alegeri care va imprima poveşii tale personale un traseu sau altul. Este exact acel moment în care eroul, la mijloc de poveste, ajunge într-o răscruce. Niciunul dintre acele drumuri nu este mai bun ori mai rău decât celălalt, dar ceea ce le deosebeşte este natura întâmplărilor cu care ele sunt presărate şi capacitatea acestor întâmplări de a desăvârși eroul.

picioare goale în iarbă

Unul dintre drumuri pare cunoscut și confortabil, o prelungire a trecutului. Celălalt, complet necunoscut, ascunde o realitate nouă, misterioasă și provocatoare. Alegerile noastre sunt acelea care ne transformă din personaj al unei povești, în Erou.

În mod inevitabil, în cele din urmă, Eroul descoperă că el este adevăratul povestitor al propriei sale povești. El este acela care alege calea cea nouă.

îmbrățișare

O nouă cale de a ne trăi Povestea

A o apuca pe această cărare înseamnă a fi dispus să renunţi la statutul de personaj rătăcit în propria poveste, un personaj care se crede neputincios în a decide încotro se va îndrepta, cu cine se va întâlni şi ce fel de experienţe va avea şi de a deveni, pe lângă personaj, şi Creatorul propriei poveşti. O fiinţă completă şi conştientă care poate crea şi trăi propria poveste, o fiinţă care nu mai este tributară unor convingeri, credinţe şi reguli limitative care fac poveştile să se repete la infinit, actualizând mereu şi mereu aceleaşi experienţe, de cele mai multe ori dureroase.

joc de copii

În momentul naşterii unei fiinţe umane începe o poveste personală şi universală. Fiecare fiinţă în parte venită în densitate are dreptul la o poveste proprie, unică şi irepetabilă. Din păcate, aceste atribute ale poveştilor noastre sunt doar arareori atinse, deoarece de foarte devreme, de la vârste foarte mici, copilul preia de la părinţi, de la famile, de la societatea în care se află o seri de concepte, precepte, legi, reguli, credinţe, superstiţii şi altele  asemenea, astfel încât povestea lui nu are nicio şanşă să devină o poveste unică, irepetabilă şi originală. Aşa ni s-a întâmplat nouă, aşa li s-a întâmplat părinţilor noştri şi părinţilor părinţilor noștri şi, probabil, aşa li se va întâmpla și copiilor noștri.

DSC_2500

Povești noi, povești vechi

Neştiind să facem distincţia între grijă şi îngrijorare, între încredere şi credinţă, între fiinţa mea unică şi fiinţa unică a celuilalt, predăm propriile poveşti copiilor noştri, îi împovărăm cu experienţele şi traumele noastre, răpindu-le astfel dreptul şi puterea de a-şi crea propria poveste. Ajungem astfel, destul de repede, să vedem că fii şi fiicele noastre repetă destinul nostru ori al bunicilor, că readuc în prim plan poveşti de familie crezute ca fiind îngropate, ori ne surprind prin decizii de viaţă inexplicabile, venite tocmai din refuzul de a copia scenarii de familie.

DSC_5419

Zilnic spunem povești, nouă înșine și copiilor noștri. Povești despre noi înșine, despre această lume, iar felul, energia și conştienţa cu care le spunem determină natura experienţei pe care o vom trăi. Noi și copiii noștri.

ce poveste...

Putem alege calea veche, a părinților noștri, confortabilă și cunoscută, pentru a o transmite copiilor noștri. Astfel ei vor trăi la rândul lor aceeași realitate interioară și exterioară ca și strămoșii noștri. Vor rămâne doar un personaj în vechea poveste a neamului. Sau dimpotrivă, putem alege calea nouă, devenind Eroul propriei noastre povești, și permițând copiilor noștri să creeze propria lor poveste și propria lor viață.

din tunelul poveștilor

O nouă Poveste, o nouă Relație cu mine însumi și cu copilul meu

Vechile povești ale părinților noștri trăiesc în noi. Viețile noastre le reflectă. Temerile lor, judecățile lor, experiența lor. Le transmitem mai departe copiilor noștri și astfel le trasăm viitorul, condamnându-i la a repeta trecutul la nesfârșit. Ne transformăm în părinții rigizi care au fost și părinții noștri, iar copii se simt sufocați, neînțeleși, controlați, precum ne-am simțit și noi înșine atunci când eram copii.  Relația noastră cu copiii noștri este limitată, îngustă, formală lipsită de profunzime. Pentru că nu este altceva decât o copie la indigo a trecutului.

Tabăra Briza de Iarnă este o călătorie transformatoare pentru copii și pentru părinți, care rescrie poveștile interioare pe care le spunem despre noi înșine și despre copiii noștri. O călătorie pe parcursul căreia vom descoperi noi chipuri ale propriei noastre ființe, dar și noi chipuri ale copiilor noștri, iar povestea pe care o trăim împreună o poate lua într-o nouă direcție. O nouă relație se poate naște, între noi și copiii noștri, renunțând la vechile povești. O nouă poveste despre noi înșine, în care nu mai suntem doar personaje, ci Eroul. Această călătorie este o răscruce care deschide calea copilului nostru de a deveni creatorul propriei povești și de a crea liber în această viață.

DSC_4899

Răscrucea. Încotro?

Stop cadru în filmul vieții tale!  Pune ACUM un punct provizoriu pentru a-ţi da timp să faci ALEGEREA potrivită.

Pentru a simţi ce este bine pentru tine în acest moment, îţi propun să răspunzi sincer la următoarele  întrebări:

Câtă bucurie este în viața ta acum? Ai uneori sentimentul că dincolo de realitatea așa cum o trăiești există ceva mai mult? Există lucruri în viaţa ta pe care ai vrea să le schimbi? Simți uneori că rolul de părinte te tocește, te uzează, te obosește? Simți uneori că lucrurile ar putea sta altfel? Că în spatele rolului tău de părinte există o ființă mai mare care ar putea ieși la suprafață ”dacă…” ?

Cât de adâncă este relația ta cu copilul tău? Cât de mult îl înțelegi? Ai uneori sentimentul nedeslușit că sclipirile copilului tău sunt ferestre către o lume necunoscută? Ai uneori impresia că el are acces în spații care pentru tine rămân închise? Că se refugiază uneori în dimensiuni interzise pentru tine în care nu-l mai poți ajunge?

Cât de mult reușești să te comunici pe tine copilului tău? Cât de mult îi permiți să te simtă, să te cunoască așa cum ești cu adevărat? Cât de mult îți permiți tu însuți ție, să fii așa cum ești în adâncurile tale? Cât de mult rolul pe care îl joci, acela de părinte, limitează adevărul tău personal? Cât de mult are nevoie copilul tău de tine, cel care ești cu adevărat?

ascultare

Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt altceva decât indicatoare pentru răscrucea în care te afli.

În plus, în câte vacanțe ai fost împreună cu copilul tău şi timpul petrecut împreună v-a ajutat să vă cunoașteți pe niveluri mai adânci? În câte vacanţe aţi depăşit comunicarea uzuală şi v-aţi văzut, auzit şi simțit cu adevărat? De câte ori ai înţeles ce vrea să spună copilul tău dincolo de cuvinte şi ai putut simţi ce vrea el să spună prin poveştile şi desenele lui, pentru că ceea ce doare e inexprimabil în cuvinte? Ţi-ai ascultat vreodată copilul? Cu adevărat? Ai avut curajul să-l laşi să se exprime pe sine fără a interveni cu observaţii venite din dorinţa de a-l face ”perfect”? I-ai susţinut alegerile, chiar dacă ele nu se suprapuneau cu ale tale? I-ai permis vreodată să greşească pentru a-l învăţa cu adevărat ce înseamnă alegerile, eşecurile şi reuşitele personale? Întâlnirile separate şi comune ale copiilor şi părinţilor din cadrul acestei tabere vor avea rolul şi rostul de a crea contexte în care să faci ce n-ai mai făcut, să faci altfel şi să experimentezi un alt tip de comunicare cu copilul tău: comunicarea bazată pe încredere.

zâne ale pădurii

Cum vom lucra?

Tabăra Briza de Iarnă este o călătorie pentru copii, dar și pentru părinții lor.

Copiii vor explora resursele propriei lor imaginații și creativități, vor călători la izvoarele curajului de a fi ei înșiși și de a-și crea propriile lor povești. Vor explora miracolul încrederii în propriile puteri și îndrăzneala de a deveni Eroii în povestea pe care o creează în fiecare clipă. Vor descoperi că Viața este o poveste în care pot avea încredere și pe care o pot scrie în fiecare clipă. Vor descoperi bucuria intrinsecă de a fi Creatorul propriei lumi. Vor descoperi o nouă libertate interioară și noi moduri de a o exprima creativ. Vor călători pe râurile originalității și ale jocului descoperind prin intuiție Râul Vieții.

ce?

În timpul acesta, părinții vor explora adâncurile propriei ființe și, mai întâi, relația cu ei înșiși, felul în care ne creăm personalitatea liniară. Vom explora amprenta adâncă pe care au lăsat-o în noi proprii noștri părinți și vom intra în contact cu copilul interior. Vom ilumina meandrele adânci ale fluviilor trans-generaționale pentru a înțelege liniile majore ale poveștilor pe care le-am trăit în viața noastră și a ne elibera de influențe. Vom exersa capacitatea de a intra în starea de prezență, de a simți și de a percepe dincolo de simțurile obișnuite realitatea și pe copii noștri. Vom deschide porțile comunicării conștiente, vom învăța să ascultăm cu adevărat fără să judecăm și vom exersa deschiderea inimii și compasiunea.

Apoi, în serile adânci ale Brizei de Iarnă, ne vom întâlni copiii și vom exersa o nouă relaționare, un nou mod de a ne scrie poveștile împreună, de a ne privi și de a ne simți împreună. Ne vom face unii altora darurile neprețuite ale Prezenței pentru celălalt și vom redescoperi profunzimea actului simplu de A FI ÎMPREUNĂ. Ne vom bucura unii de alții, ne vom redescoperi unii pe alții și vom călători în lumi necunoscute, astfel încât, atunci când ne vom întoarce acasă, să fim cu adevărat ACASĂ în noi înșine, în propria noastră Inimă, împreună cu cei pe care îi iubim.

Ce vom împlini

Această Călătorie de Iarnă desfășurată sub culorile BRIZEI este o ieșire din platitudine, din uzură, din mecanismele de gândire și din prejudecată, o evadare din rolurile noastre zilnice și din ceea ce credem că știm despre noi înșine și despre copiii noștri.

din inimă

La capătul Călătoriei, copiii noștri vor împlini: o nouă îndrăzneală și o nouă încredere în propriile lor puteri, în creativitatea lor naturală, în ceea ce sunt, în exprimarea lor. Deasemeni, vor dobândi o nouă perspectivă asupra relației lor cu noi, părinții. Asta le va permite relansarea felului în care relaționează cu această lume.

Iar noi, părinții, vom împlini o eliberare din vechile căi, care de multe ori nici nu sunt ale noastre. Această Călătorie face posibilă o nouă Conștiență asupra a ceea ce suntem cu adevărat în interiorul nostru și o redescoperire a copiilor noștri, dincolo de imaginea pe care o avem despre ei. Asta ne va permite să scriem povești noi, pentru noi înșine și lor, copiilor, să se zboare liberi de bagajele trans-generaționale și să creeze cu adevărat, experiențe noi.

Detalii legate de înscriere și costuri ale taberei găsești aici

Articol scris de Raluca si HEFT

photo credit: Dana Iordache, Ovidiu Toader, Claudia Seracin, Răzvan Seracin, Florina Toader, Cosmin Șandor, Divina Trita