Blog

Maria Lupu: Stă în puterea noastră să facem altfel

Maria Lupu: Stă în puterea noastră să facem altfel

Stau cu fereastra de la balcon larg deschisă și ascult concertul de seară al păsărilor care cântă cu frenezie. Peste drum de casa mea este o mică grădină care are câțiva copaci și multă iarbă. Mirosul florilor de salcâm pătrunde până sus în camera mea. Parcă aș fi spectator la un concert susținut în aer liber pe scena Teatrului de Vară.

Actorii acestei orchestre sunt ființe cu chip de păsări, darul lor este cântecul. Nimeni nu știe dacă ele cântă pentru a fi auzite de altcineva sau doar pentru că sunetul lor le aduce bucurie. Ciripitul lor mă duce cu gândul la copii, cu care eu lucrez. Asemuiesc cântecul lor cu larma și bucuria copiilor și mă conectez în mod tanic și conștient cu rolul pe care eu îl îmbrac zi de zi în fața lor.

Revăd mai întâi spațiile luminoase, curate și viu colorate ale centrului de zi, care prind viață în prezența unui mare număr de copii. Simt în mine simplitatea și dorința lor de viață așa cum e ea. Dacă ar fi să dau un altfel de nume acestui spațiu, acestei case în care eu îmi petrec mult timp din viața mea i-aș spune Joacă și Bucurie și aș mai adăuga Educație.

Și mă gândesc în același timp ce mare, mare provocare în zilele noastre este să fii părinte, profesor sau educator, să știi cum să împletești în munca ta joaca și bucuria din care să rezulte o educație adevărată pentru copiii acestei generații.

Noi adulții de astăzi purtăm în bagajul nostru ereditar o educație bazată pe un tipar limitat și rigid, lipsit de viziune, ancorat încă în perspectiva vechii dinamici care spune că trebuie să învăț cât mai mult, că este vital să ajung cineva în viață, că trebuie să am un job bun, trebuie să-mi fac o casă și o familie… un nesfârșit șir de „trebuie”. Și din păcate încă mai continuăm să angrenăm educația copiilor de astăzi în acest mecanism robotizat care nu are nimic în comun cu adevărata experiență de viață a fiecărei ființe.

Îmi vine acum în minte cuvântul școală și simt cum mă trece pe șira spinării un lung fior de senzații… Aproape în fiecare zi cel puțin un copil îmi spune “ce greu sau ce plictisitor a fost astăzi la școală și ne-a mai dat și multe teme pentru acasă”. Sunt sigură că multi școlari mai mari sau mai mici trăiesc acest sentiment față de școală și nu iubesc deloc sarcinile pentru acasă. Sarcinile unui școlar par a fi ceva împovărător. Iar eu mă întreb retoric: oare cât de mulți părinți simt același lucru?

kids-photo

Școala pune un foarte mare accent pe achiziția de cât mai multe cunoștințe, copiii au însă nevoie să găsească și sensul a ceea ce învață în școală. Sunt puși mereu în competiție, iar ca să fie determinați să învețe li se oferă diplome care să le confirme că sunt foarte buni. Fie că vorbim de copii cu performanțe cognitive sau copii catalogați cu dificultăți de învățare (conform evaluărilor psiho-pedagogice), copii din ambele categorii demonstrează tot mai mult că nu mai au încredere în ei înșiși. Prin acest tip de educație îndepărtăm copii de la conexiunea autentică cu potențialul lor, îndreptându-i către explorarea cu precădere a spațiului mental, lăsând în uitare legătura cu celelalte nivele mai profunde.

A sosit momentul să ne detașăm de vechiul sistem de educație și să facem o schimbare majoră în relația cu copiii noștri și în felul în care le oferim o perspectiva asupra viziunii despre ei înșiși și despre viață.

Visez la o educație pornită din perspectiva largă a ființei – aceea în care eu încetez să mai pretind că știu mai multe decât tine, ci mai degrabă că eu știu unele lucruri, iar tu cunoști altele. O educație care te pune pe tine, ca elev, în valoare, iar eu, în calitate de dascăl te recunosc ca fiind valoros pentru ceea ce ești și pentru cât știi. Da, tu ești unic și valoros pentru ceea ce ești așa cum ești.

Cu adevărat putem să deschidem punți noi de legătură între lumea noastră și lumea copiilor, punți născute pe alte nivele, de comunicare și simțire, care nu înrobesc și nu creează dependență, punți bazate pe susținere, care fac ca relațiile să crească, în încredere, bucurie, armonie.

Fiecare zi în munca cu copii mă provoacă să fiu atentă la noua mea viziune despre viață și educație, îmi sunt puse la încercare Răbdarea, Ascultarea Conștientă, Exprimarea/ Comunicarea și Acceptarea, atitudini care mă ajută să fiu autentica în relație cu mine însămi și mai ales cu copiii.

nature trees grass

Ca să pot simți, îmbrățișa, primi, mângâia, înțelege și ajuta un copil am nevoie să fiu deschisă și prezentă, să fiu conectată conștient la realitatea mea interioară și cea care mă înconjoară.

Uneori pare foarte dificil, știu însă și cred cu tărie că stă în puterea noastră a adulților să creăm acea breșă prin care să irumpă și să crească o nouă viziune asupra educației. Schimbând atitudinile, comportamentele, acțiunile, vorbele și modul în care ne arătăm iubirea față de copii putem să le construim o altă percepție asupra vieții și lumii în care se dezvoltă.

Visez la o lume care alege un nou mod de a relaționa cu copii de astăzi, o lume în care copilul are curajul și încrederea să-și exprime emoțiile, să-și dezvolte creativitatea, să-și împărtășească visele și viziunile, să se exprime fără teama de a fi judecat și etichetat.

Visez la o școală unde copii să meargă cu entuziasm și bucurie, în care instrumentele de lucru ale unui dascăl să fie ascultarea activă, exprimarea transparentă, comunicarea nonviolentă, capacitatea de a stimula curiozitatea și îndrăzneala copiilor.

maria-3Fără nicio îndoială stă în puterea noastră să oferim copiilor posibilitatea să fie autentici, să fie ei înșiși!

Maria